Chibi Mania
Chibi Mania te invita sa te inregistrezi ^^. Nu-i asa ca intri?:3 Nu, nu?:3

Story .

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Story .

Mesaj Scris de Thunderbird la data de Joi Sept 08, 2011 4:09 am

Până una alta , ăsta îi rămâne numele . Povestea o scriu cu ajutorul mamei , pentru că iau şi unele lucruri amuzante pe care le spuneam dar nu mi le mai amintesc exact .

Enjoy .


Aveam 11 ani când am descoperit că sunt specială. Adică, specială-specială, nu aşa cum spune bunica, "fiecare om e special".

Până atunci, credeam că toţi oamenii, mai puţin adulţii, cărora le lipseşte imaginaţia (deşi pe vremea aia credeam că pur şi simplu nu pot interpreta semnele), pot să audă, să vadă şi să simtă ca mine.
Da, sunt sigură că nu înţelegi ce e aşa de special. În regulă, o să-ţi explic, dar ca să înţelegi trebuie s-o iau de la început. Răbdare.

Mama spunea că de când eram mică s-a gândit că în viaţa ei n-a mai văzut un copil aşa de intuitiv ca mine. Îmi era tare uşor să ghicesc ce vrea lumea să audă şi să mă folosesc de asta ca să-i conving să facă ce vreau eu, sau pur şi simplu ca să-i fac să se simtă mai bine. Se pare că aveam un an, un an şi ceva, când o prosteam pe stră-mătuşă-mea să-mi dea dulciuri ("îţi spun buni dacă-mi dai"), pe unchiu-meu să mă care în spate ("muzica asta îmi place, face gălăgie"), iar pe la trei ani deja mă perfecţionasem, dirijam o trupă întreagă de copii mai mari cu doi, trei sau chiar patru ani care nu-mi ieşeau din cuvânt. Ai mei credeau că-s pur şi simplu deşteaptă, şi chiar mă convinseseră şi pe mine de asta (în definitiv, e o explicaţie bună a faptului că eu ştiam lucruri pe care alţi copii, uneori chiar adulţii, nu le ştiau), dar acum ştiu că eram mai mult decât atât.
Sunt sigură că ai auzit de telepatie, şi deja crezi că ăsta e darul meu, dar te înşeli. Ţi-am spus, trebuie să spun toată povestea ca să înţelegi.
Pe dinafară, arăt ca o fată normală. Păr şaten, ochi verzi, înaltă, subţire, cu o aparenţă de fragilitate, ştii, ca o floare mare cu tulpina lungă (şi dacă te gândeşti la trandafir nu-ţi mai spun nici o poveste, urăsc florile ălea). Sunt leneşă prin educaţie şi prin vocaţie: dacă pot face în aşa fel ca lucrurile să-mi fie aduse şi treburile să-mi fie făcute, nu mai are nici un rost să mă obosesc eu, nu? În afară de asta, prind repede şi reţin uşor, iar intuiţia aia de care vorbeşte mama mă ajută enorm, mai ales la şcoală: chiar dacă nu ştiu în detaliu cum funcţionează ceva, sunt în stare să te fac să crezi că eu am inventat-o. La urma urmei, principiul contează, de amănunte să se ocupe cei care nu văd imaginea de ansamblu. Sună cunoscut? Da, a la Leonardo da Vinci.
Sunt convinsă că dacă ar fi avut pe cineva care să se ocupe de amănunte la ora asta colonizam alte sisteme solare.
Primele chestii care m-au mirat au apărut pe când îmi spuneam poveşti. Mie îmi era suficient să spun "şi-ntr-o zi m-am dus în pădure", ca să am o poveste. Spuneam chestia asta de mai multe ori, dar de fiecare dată în mintea mea se întâmplau altceva, erau mai multe poveşti, erau aventuri, erau alte personaje... ceilalţi râdeau. Am aflat mai târziu că ei credeau că nu mai am inspiraţie şi de-aia mă opresc acolo. Sigur, m-am întrebat eu de ce nu se mirau că niciodată nu-mi vine încă un pic de inspiraţie, dar... erau adulţi, ce pretenţii puteam să am? Apoi, cu timpul, am început să complic poveştile: "era odată un fluturaş care te ducea la o comoară. Într-o zi, fluturaşul a murit.", iar ai mei au râs ca de un banc sec. Nu m-am gândit deloc, da' deloc, că ei nu văd povestea aşa cum o vedeam eu, m-am gândit că în mintea lor povestea era una amuzantă. Credeam că toţi pot să vadă poveştile.
Cu animalele era la fel: mă feream de câinii mici şi drăguţi, mă duceam cu mâna întinsă la cei mari şi fioroşi, de îngheţa cel care era cu mine. Eu ştiam că cei mici doar par drăguţi, dar de fapt sunt egoişti (şi să nu spui că egoismul este o chestie umană), iar cei mari tânjesc după prieteni, pentru că tuturor le e frică de ei.
_____________________

Mai am o rugăminte . Nu mă pot hotărî ce nume să îi pun aşa că vă rog frumos să îmi daţi idei de nume , justificaţi de ce le puneţi .
Argumentaţi totuşi comentariile vă roooog !
avatar
Thunderbird
Child Chibi
Child Chibi

Mesaje : 94
Data de inscriere : 12/07/2011
Varsta : 20
Localizare : Guitar surfing beach.

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum